In iulie 2019 ma hotarasc sa plec din Italia, dupa 16 ani, pt a incepe o noua viata alaturi de prima mea iubire si pe care il regasisem dupa 32 de ani.
Ajunsa in Paris,fericita si plina de speranta incerc sa ma adaptez si sa mi reamintesc lb franceza, studiata in gimnaziu si liceu. Inainte sa incep serviciul ma inscriu la centrul socio-cultural de cartier unde se tin cursuri gratuite de limba franceza. Totul era f bine organizat dar a venit peste noi pandemia si totul se inchide : scoala, magazine, servicii, obligati sa stam inchisi in casa. Va trece, imi zic este doar o perioada mai dificila. Incep sa am simptome tot mai evidente de o boala grava cam la o luna de la declansarea pandemiei. N-am inca asigurare medicala in Franta, o am pe aceea in Italia, dar cum sa ajung in Italia? Bilantul de morti e tot mai mai mare pe zi ce trece, situatia e tot mai dramatica iar eu nu reusesc sa mi fac o programare la un scanner,decat in iunie,adica dupa vreo 3 luni. Diagnosticul este un crunt, tumoare colon,urgent operatie. era intr-o sambata dimineata cand mi a zis radiologul de cancer, o doamna tare amabila si vazandu-ne total pierduti,imi promirte ca va vb cu un medic si spera sa obtina o programare cat mai urgent. Dupa trei zile primesc un mesaj pe telefon cu programarea la chirurg a doua zi . era miercuri dupa amiaza cand doctorul chirurg ,pe nume Richa Hubert imi propunere internare imediata si vineri ma opereaza. Cu o zi inainte de operatie, inainte sa fac internarea mi am depus actele pt a obtine o asigurare medicala provizorie pt a nu plati o suma f mare de bani si de a beneficia ulterior de servicii medicale gratuite. dupa operatie, dureri, singura doar cu el, cu iubitul meu,protejandu i pe parinti si nespunand nimic.
Dupa un timp totul incepe sa se aranjeze, ma simt bine, incep sa ies, se revine incet la o viata normala dar la sf sept vine alt val de covid si iar se inchide totul. ma bucurasem degeaba cand incepusem scoala pt studiul lb franceze.facem lectii doar prin whatsApp, cateodata visio doar 45'. Eu, ce i drept ,slabita dar hotarata sa merg inainte, continui prin orice mijloc sa invat sa vorbesc corect lb franceza, biblioteca, centrul Pompidou etc. In mai 2021 ma simt tot mai rau si ajung la urgente, ocluzie intestinala, tratament fara rezultat ,asa ca iar operatie, la doar patru zile, peritonita si iar operatie de aceasta data cu ileostomie pt 3 luni si cu alimentatie parenterala. Se declansase un infern, 45 zile in spital, in timp ce vb la telefon cu parintii,aparent vesela si bine alegand sa nu le spun nimic decat atunci cand voi iesi cu bine din prapastia in care cazusem. Trecute cele 3 luni chirurgul imi inchide ileostomia si revin la viata normala. am simtit ca renasc , ca am trecut cu bine si pot sa ajung sa i vad pe ai mei. dupa 1 luna de la ultima operatie venim in Romania si le explic parintilor prin ce am trecut . sunt socati, dar vazandu ma zambind si intreaga, plina de energie si optimism ,prezntandu le povestea bine cosmetizata, au crezut si ei ca am renascut si o sa fie totul bine. Mama se mobilizeaza si incearca sa faca totul ca sa ma pun bine pe picioare dupa calvarul prin care trecusem, slabisem f mult. Dupa numai 10 zile de and venisem la ea cade si isi rupe soldul, necesitand operatie urgenta. Am inversat rolurile,acum aveam eu grija de ea,ramanand in Romania pana cand evolutia ei se imbunatatise. Ajunsa in Paris, conform protocolului trebuie sa fac scanner si analize. Recidiva ficat, una singura de 2 cm. Pana la planificarea operatiei ma inscriu imediat la Pole Emploi, institutia care se ocupa cu orientarea profesionala,te ajuta sa gasesti un servici. Obtin un interviu si le cer o reformare profesionala, cursuri de calificare in lucrul administrativ. Obtin pt inceput cursuri pregatitoare de 4 ore pe zi, explicandu le ca am de urmat niste tratamente timp de 6 luni, Determinarea mea i au convins si urma sa incep peste 2 luni, numai bine dupa operatie (a cincea).Interventie reusita, incep tratament, chimioterapie, scoala in fiecare dimineata. In zilele de chimioterapie aleg sa ma duc la scoala apoi la spital dar sa nu lipsesc de la cursuri si mi iese de minune, reusesc si sunt tot mai entuziasmata si traiesc bucuria ca fac progrese ,vorbesc tot mai bine lb franceza, invat lucruri interesante, particip cand pot la tot felul de activitati, vizite muzee, castele etc.In decembrie 2022 termin chimioterapia si in martie 2023 si cursurile pregatitoare scolii de calificare . sunt usor obosita , ma refac incet, incet si in octombrie 2023 incep scoala , de aceasta data 8 ore pe zi , cursuri intensive, greut dar tin pasul , rezultatele incep sa apara , ma descurc din ce in ce mai bine. Intre timp casa in care locuim se degradeaza tot mai mult din cauza daramarii unui zid din spate , se construieste o noua cladire si ne afcteaza destul de mult lucrarile zgomotoase. Apare mucegaiul si la sf iernii peretii sunt tot mai negri si umezi. imi spun, va trece pt ca am curajul sa renasc, voi lupta sa am un servici si sa depasim toate greutatile pe care le am avut pana acum.Am avut norocul sa am langa mine un om cu o rezistenta psihica f mare si un devotament extraordinar, cea a legionarului care nu si abandoneaza camaradul, nici in lupta, nici in viata.
In martie 2024 obtin in sf diploma de lucrator administrativ si incep sa depun CV, fac stagiu la Primaria din Bagnolet pe care l am obtinand cu puterea mea de a i convinge si determinarea clara de a lucra. Intre timp urmez cursuri de secretar medical dar continui sa ma duc la interviuri sa depun CV, sa particip la Porti deschise, Targuri de munca etc. Urmeaza alt scan si analize, cade ca un trasnet pe capul meu, o noua recidiva , tot la ficat, una singura si acum , deci operabila. Imi spun ca va trece si asta si in aceeasi zi primesc un telefon de la o firma care este de acord sa ma angajeze in urma interviului facut cu 3 zilz inainte de verdictul crunt de recidiva. Am acceptat sa ma angajez, operatia fiind programata peste o luna , asa ca , mi am zis ,de ce sa nu lucrez o luna? La sevici lucrul merge bine, ma incadrez incet, incet si m place tot mai mult ce fac. Sunt in plin centrul Parisului, cladirile husmaniene ma fascineaza, le admir in fiecare dimineata si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi a dat aceasta bucurie. Dupa o luna de la angajare vine si momentul operatiei( a sasea). Am fost la servici pana in ultima zi ,cand la sf programului m am dus sa mi cumpar o pereche de sandele noi, stralucitoare, rochie frumoasa , de parca m as fi dus la o intalnire cu iubitul meu. Da, intalnire cu mine, renascuta , ma premiam ca am avut curajul de a renaste o data cu toate dificultatile, dadeam piedicile la o parte din calea mea, cu optimism si determinare.
A doua zi dimineata la ora 7 sunt la spital, ma pregatesc si intru in blocul operator spunand medicului sa faca treaba buna ca eu am inceput serviciul si am de gand sa l si tin mult timp de acum in colo. operatia este grea , o saptamana la spital, merg cu greu pe culoar, dar merg, sunt in picioare, vie si vreau sa renasc si AM CURAJUL SA O FAC; Revin acasa, imi adun toate fortele, singura doar eu si el, mi e greu sa gatesc ceva dar trebuie sa ma hranesc; dupa o saptamana acasa incep lucrul. le am zis medicilor sa nu mi dea concediu decat o saptamana in loc de 4 ,ca eu vreau sa lucrez.Daca Dna doctor Monica Pop poate, pot si eu. Colegii mei sunt in vacanta si au contat pe mine ca vin la servici, ei stiind ca ma operez pentru extirparea bilei, banalul colecist. Fac traba cu succes si tot asa succes dupa succes , dupa cateva luni obtin un CDI contract de lucru pe o perioada nedeterminata, nu mai sunt interimar si am toate avantajele unui angajat. Un CDI , eu Cristina ,in Franta, la 55 ani cu 6 operatii cu chimioterapie 6 luni , ocluzii etc, singura,fara prieteni,doar cu el. Am avut curajul de a renaste, ne am mutat intr o casa noua, curata, calduroasa, gradina, terasa flori multe, am cumparat totul nou ca atunci cand am iesit din spital dupa ultima interventie, imbracata cu rochie noua sandale noi, stralucitoare pt ca am vazut lumina, si am avut curaj sa ajung la ea prin drumul intunecos plin de piedici.Am primit toate bunatatile si toate recompensele dupa toate eforturile si optimismul dus uneori la extrem pentru ca AM CURAJUL DE A RENASTE;

Povestea mea este despre puterea de a te ridica atunci când nimeni nu mai crede că poți.
Am trecut prin momente care m-au rupt, m-au schimbat și m-au făcut să mă simt pierdută, dar în fiecare zi am ales puterea.
În fiecare zi am ales să continui, să mă reinventez și să-mi găsesc din nou lumina.

Am învățat că renașterea nu este un moment, ci un proces – un drum greu, dar plin de speranță.

În martie 2024 am pierdut o sarcină la 15 săptămâni, iar anul acesta mi-am născut fetița moartă la numai 7 luni… și a durut cum nu pot descrie. Medicii nu mi-au dat încă un diagnostic, iar momentan nu am voie să rămân din nou însărcinată, deși îmi doresc enorm un copil.

Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea pe care mi-a dat-o și pentru că l-a trimis pe el lângă mine – bărbatul care m-a susținut și m-a ținut în brațe în tot acest timp.

Astăzi nu mai sunt persoana de atunci; sunt mai puternică, mai conștientă și mai hotărâtă să-mi trăiesc viața cu curaj și demnitate.

Aceasta este povestea mea despre curajul de a renaște.