După 15 ani în aceeași companie, am fost concediată într-o zi de vineri. Am simțit că totul s-a prăbușit. Dar am transformat șocul în curaj: am făcut un curs de cofetărie și după câteva luni, am deschis propria mea mică patiserie. Azi îmi văd clienții zâmbind și știu că pierderea jobului a fost începutul renașterii mele

Povestea mea începe de la vîrsta 3 ani am avut convulsie și operație de am peticita și acuma am venit la Normal

Am curaj să învăț multe.

Am trecut printr-un divorț foarte greu. Regret că nu am divorțat mai devreme, simt că am dat atât de multe unui om care nu m-a meritat, dar mai bine mai târziu decât niciodată... Abuzul psihologic m-a aruncat într-o depresie severă... Omul ăsta mă făcea să nu mai am încredere în mine, mă gândeam că dacă divorțez ce va fi cu viața mea, că nu mai însemn nimic... Pas cu pas am reușit ceea ce nu credeam că voi fi în stare să fac... El nu a vrut să renunțe, a continuat să mă caute. Mi-am schimbat numărul de telefon și locul de muncă, o perioadă am locuit la o prietenă foarte bună. Apoi, încetul cu încetul, și cu ajutorul terapiei, am revenit la viață. La o viață normală. Nu mai aveam încredere în bărbați, dar ce ți-e scris în frunte ți-e pus. Am dat o șansă unui om, iar azi locuim împreună și așteptăm primul nostru copil. Nu suntem căsătoriți, nu știu dacă mai vreau să fac acest pas, divorțul a fost cumplit. Dar viitorul arată bine.

M-am casatorit la 18 ani, in primul an de universitate cu "iubirea vietii mele". Am dat nastere la doi copii, baieti amandoi, in timpul facultatii. La 26 de ani, el m-a anuntat ca nu ma mai iubeste si ca vrea divort ca sa fie cu femeia visurilor lui. Nu m-am oprit din plans o vreme indelungata si, nu vedeam cum as putea trai fara el. Mi-am exprimat sentimentele de femeie tradata si mama singura peste noapte in scris, si, spre surpriderea mea, primul meu volum de poezie a fost publicat la scurt timp. Impreuna cu alti prieteni scriitori, am infiintat un cenaclu literar. Am inceput sa corespondez cu alti scriitori si, asa mi-am intalnit noul sot care si dupa 30 de ani de casatorie inca se uita la mine de parca as fi Zana Zanelor. Nu am crezut ca fericirea mai poate exista dupa asa o tradare dar, viata merge inainte si uneori, tot raul este spre bine.

Imi amintesc de parca a fost ieri, ziua in care mama mi-a spus ca are cancer. Incepusem sa lucrez de putin timp la o agentie de publicitate si, speram ca voi avea success si independenta financiara ca sa pot calatori. In timpul tratamentului de chemotherapie al mamei, tatal meu a facut un accident vascular cerebral. Viata mea s-a schimbat complet, a trebuit sa renunt la servici ca sa pot avea grija de parintii mei. Relatia mea s-a terminat deoarece nu aveam nici dispozitia nici energia necesare pentru a mentine o relatie de viitor.
Ca sa generez un pic de venit, am inceput sa fac hainute de copii, trusouri personalizate pentru noi nascuti, botez si alte ocazii speciale. Acestea au avut un succes urias si, acum am o afacere infloritoare. Sanatatea parintilor mei este stabila si, in sfarsit am planificat prima vacanta peste hotare.

Dupa un accident de masina care m-a lasat partial desfigurata, a trebuit sa trec prin nenumarate operatii de chirurgie plastica sa imi recapat increderea in aspectul meu fizic. Nu fusesem o frumusete dar, nici urata nu eram inainte de accident si, nu duceam lipsa de admiratori. Ca toate femeile, mereu mi-am dorit sa fiu mai slaba, mai frumoasa, mai inalta, mai balaie, mai sexy.
Accidentul m-a invatat sa apreciez ceea ce am in viata, sa nu mai imi pese ce cred altii despre mine si mai ales de cum arat. Am adoptat doua anumalute,un caine si un pisoi si stiu sa ma bucur de fiecare zi fara povara conventiilor sociale.